ORDIN Nr. 4948/2019 admiterii în învățământul liceal 2020 - 2021

ORDIN Nr. 4948/2019 din 27 august 2019

privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021

EMITENT: MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 730 din 5 septembrie 2019

În baza prevederilor art. 76 alin. (4), art. 94 alin. (2) lit. e) și ale art. 361 alin. (3) lit. d) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare,

având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor),

în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației naționale, interimar, emite prezentul ordin.

ART. 1

Se aprobă Calendarul admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021, prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.

ART. 2

  • Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012.
  • Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare care au participat la procesul de admitere în anii precedenți și au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ, în învățământul liceal sau profesional, care s-au retras, au întrerupt studiile, au fost declarați repetenți sau doresc să se transfere de la învățământul profesional la învățământul liceal sau, în cadrul aceluiași tip de învățământ, de la o/un filieră/domeniu de pregătire/specializare/calificare profesională la alta/altul, nu participă la procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021. Pentru continuarea studiilor de către acești absolvenți se aplică prevederile Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 5.079/2016, cu modificările și completările ulterioare.
  • Absolvenții clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021 și care au participat la procesul de admitere în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ pot participa la procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021.
  • Calculul mediei de admitere se face în conformitate cu prevederile pct. I al anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
  • Metodologia prevăzută la alin. (1) se va aplica în mod corespunzător, cu respectarea Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021.
  • Conform Calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021, repartizarea a absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat se face în două etape.
  • După repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă situațiile speciale prevăzute la art. 54 alin. (1) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012, respectându-se, în toate cazurile, criteriul referitor la media de admitere, fără a depăși numărul maxim de 30 de elevi la clasă.
  • Criteriul referitor la media de admitere, menționat la alin. (7), se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat cele 28 de locuri alocate prin planul de școlarizare la specializarea/clasa respectivă.
  • Prin excepție de la prevederile art. 54 alin. (2) din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011 - 2012, în perioada de rezolvare a situațiilor speciale, candidații gemeni/tripleți se pot redistribui de către comisiile de admitere județene/a municipiului București în clasa celui cu media mai mare sau invers fără raportarea la media ultimului admis la specializarea la care se solicită redistribuirea, la cererea părintelui/tutorelui/reprezentantului legal al elevului. În situația în care prin redistribuirea candidaților gemeni/tripleți se depășește numărul maxim de 30 de elevi la clasă, se aplică prevederile art. 63 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
  • La procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021 participă numai elevii care au susținut evaluarea națională și a căror medie de admitere, calculată conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci).
  • La înscrierea în unități de învățământ liceal a candidaților declarați admiși în urma repartizării computerizate, cartea de identitate (dacă este cazul) și certificatul de naștere se depun în copie certificată în conformitate cu originalul de către angajatul unității de învățământ învestit cu astfel de competențe.
  • Candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și- au depus dosarele de înscriere în termen și candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat se repartizează în a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021.
  • Repartizarea candidaților menționați la alin. (12) în a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021 se realizează de către comisia județeană de admitere/a municipiului București, în ședință publică, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin.
  • Dacă după derularea celor două etape de admitere prevăzute în calendar se mai înregistrează solicitări ale candidaților din seria curentă, precum și ale candidaților din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021 de înscriere în clasa a IX-a din învățământul liceal de stat, inspectoratul școlar, prin comisia județeană de admitere/a municipiului București, repartizează acești candidați, în intervalul 24 august - până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin.
  • Comisia națională de admitere poate elabora precizări, instrucțiuni sau proceduri, în vederea organizării și desfășurării admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021.
  • Comisia națională de admitere poate stabili, prin procedură:
  1. modalitatea de înscriere a candidaților care doresc să participe la admiterea computerizată în alt județ, care poate diferi de cea menționată în metodologia prevăzută la alin. (1);
  2. modalitatea de comunicare a rezultatelor candidaților care participă la admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021, alta decât cea menționată în metodologia prevăzută la alin. (1), în acord cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 94/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
  • În situațiile prevăzute la alin. (15) și (16), prin procedură se stabilesc și modalitățile de completare și transmitere a fișelor de înscriere, de înregistrare a datelor în baza de date și de comunicare a rezultatelor acestor candidați.

ART. 3

  • Probele de aptitudini organizate pentru admiterea în anul școlar 2020 - 2021 în liceele vocaționale se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare și structura probelor de aptitudini pentru admiterea în liceele vocaționale, prevăzută în anexa nr. 3 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.432/2014 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2015 - 2016, cu modificările ulterioare.
  • Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru admiterea la profilul teologic din cadrul unităților de învățământ teologice baptiste, catolice, greco-catolice, musulmane, reformate, unitariene, penticostale și adventiste, candidații susțin obligatoriu, în cadrul probelor de aptitudini, un interviu sau colocviu, evaluat cu calificativ admis/respins și, opțional, fiecare cult poate organiza și o probă scrisă de verificare a cunoștințelor religioase.
  • În situația în care la profilul teologic din cadrul unităților de învățământ prevăzute la alin. (2) nu se organizează probă scrisă de verificare a cunoștințelor religioase, admiterea candidaților care au obținut calificativul admis la interviu/colocviu se face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, calculate conform pct. I al anexei nr. 2 la prezentul ordin.
  • În situația în care se organizează și probă scrisă de verificare a cunoștințelor religioase inclusiv pentru unitățile de învățământ baptiste și musulmane, se aplică prevederile specifice unităților de învățământ teologice catolice, greco-catolice, reformate, unitariene, penticostale și adventiste din anexa nr. 3 la Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.432/2014 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal și profesional de stat pentru anul școlar 2015 - 2016, cu modificările ulterioare.
  • În cazul în care, după comunicarea rezultatelor la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini, există candidați admiși care declară, în scris, că renunță la locul obținut pentru a participa la etapa de repartizare computerizată, pe locurile eliberate de aceștia pot fi admiși alți candidați care au susținut proba respectivă de aptitudini, în ordinea rezultatelor obținute la această probă.
  • Rezultatele obținute de candidați la probele de aptitudini și la probele de limbă modernă sau maternă sunt recunoscute în orice județ sau în municipiul București în care aceștia optează să se înscrie pentru repartizarea computerizată, indiferent de județul sau sectorul din municipiul București în care candidații au susținut probele respective.

ART. 4

  • Candidații care participă la admiterea în colegiile naționale militare ale Ministerului Apărării Naționale sunt recrutați, pe parcursul anului școlar 2019 - 2020, de birourile/oficiile informare-recrutare județene/de sector al municipiului București și participă la activitatea de selecție organizată în centrele zonale de selecție și orientare ale Ministerului Apărării Naționale. Structura, durata, conținutul și baremul de evaluare și notare pentru proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică și calendarul admiterii în colegiile naționale militare se stabilesc prin reglementări proprii ale Ministerului Apărării Naționale.
  • Candidații care participă la admiterea în învățământul preuniversitar liceal militar sunt ierarhizați și repartizați computerizat, în limita cifrei de școlarizare aprobate pentru fiecare colegiu național militar, în ordine strict descrescătoare a mediei finale de admitere și pe baza opțiunilor din fișa de înscriere specifică.
  • În cazul în care, după comunicarea rezultatelor la colegiile naționale militare, există candidați admiși care declară, în scris, că renunță la locul obținut, pe locurile eliberate de aceștia pot fi admiși alți candidați care au promovat proba de aptitudini, în ordinea strict descrescătoare a mediei finale de admitere și în funcție de opțiunile exprimate în fișa de înscriere.
  • Calculul mediei de admitere pentru candidații la admiterea în colegiile naționale militare se face în conformitate cu prevederile pct. II al anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.

ART. 5

  • Proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2020 - 2021 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională se organizează în conformitate cu Metodologia de organizare și desfășurare și structura probei de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în anul școlar 2011 - 2012 în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010.
  • Candidații care promovează, pe parcursul învățământului gimnazial, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine pot solicita recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională.
  • Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la aceste examene cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională se fac, la cerere, dacă certificatul obținut/diploma obținută validează un nivel de competență lingvistică egal sau superior nivelului A2, corespunzător Cadrului european comun de referință pentru limbi.
  • Se recunosc și se echivalează rezultatele obținute pentru limbile moderne, examenele și instituțiile menționate în Lista examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010, cu modificările ulterioare. De asemenea se recunosc și se echivalează rezultatele obținute la examenele care conferă nivelul de competență lingvistică A2, organizat de instituțiile prevăzute în lista menționată, pentru limba modernă la care fiecare instituție are deja examene prevăzute în listă.
  • Candidaților care, în clasa a VII-a/a VIII-a, au obținut premiul I, al II-lea, al III-lea sau mențiune la etapa națională a olimpiadei de limba engleză/franceză/germană/italiană/spaniolă/rusă li se recunosc rezultatele obținute la olimpiadă, în baza diplomei emise de Ministerul Educației Naționale, și li se echivalează cu nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională.
  • Candidații cărora li se recunosc și li se echivalează rezultatele obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, conform prevederilor prezentului ordin, primesc nota 10 la proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională.
  • Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile de învățământ pot organiza, cu aprobarea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, clase sau grupe cu profil bilingv pentru nivel începători, fără susținerea de probe de verificare a cunoștințelor de limba modernă respectivă.
  • Comisiile de admitere județene/a municipiului București vor aloca coduri distincte pentru clasele menționate la alin. (7) și vor menționa în broșura de admitere faptul că nu se susține probă de verificare a cunoștințelor de limbă modernă.
  • Admiterea candidaților la clasele cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație internațională menționate la alin. (8) se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere și în funcție de opțiuni.

ART. 6

  • Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.
  • În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021, părinții sau reprezentanții legali ai candidaților prevăzuți la alin. (1) pot solicita, în scris, stabilirea mediei la evaluarea națională luând în calcul și rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.

ART. 7

  • Informațiile ce conțin datele de identificare a elevilor și rezultatele obținute de aceștia în cadrul admiterii în învățământul liceal sunt: numele, inițiala/inițialele tatălui și prenumele candidatului, județul de proveniență, școala de proveniență, limba maternă, media de admitere, rezultatele aferente evaluărilor elevului, media de absolvire, unitatea de învățământ în care a fost repartizat, specializarea la care a fost repartizat. Aceste informații se afișează în format letric sau în format electronic la nivelul unităților de învățământ și al inspectoratelor școlare, dar și pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale.
  • Ștergerea de pe pagina de internet a Ministerului Educației Naționale și a unităților de învățământ/inspectoratelor școlare a informațiilor menționate la alin. (1) se realizează după împlinirea termenului de 2 ani de la data afișării. Afișarea în format letric la avizierul unităților de învățământ/inspectoratelor școlare a acestor informații se realizează pe o perioadă de o lună de la data afișării.
  • Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) se aplică în mod corespunzător.

ART. 8

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte prevederi contrare se abrogă.

ART. 9

Direcția generală învățământ secundar superior și educație permanentă, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Direcția generală infrastructură, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

ART. 10

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației naționale, interimar,

Valer-Daniel Breaz

București, 27 august 2019.

Nr. 4.948.

ANEXA 1

CALENDARUL

admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021

| Data-limită/ |

| Perioada |

|______________ |_

Evenimentul |

|

__________________________________________________________ |

|

|______________

| 3 februarie |

| 2020 |

|_____________ |_

Pregătirea admiterii |

__________________________________________________________ |

Elaborarea planului de măsuri județean/al municipiului |

București pentru pregătirea și organizarea admiterii |

__________________________________________________________ |

| 28 februarie |

| 2020 |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

|_____________ |_

Anunțarea, de către inspectoratele școlare, a metodologiei | de organizare a probei de verificare a cunoștințelor de | limbă maternă | Transmiterea de către Comisia națională de admitere a | modelului fișei de înscriere în clasa a IX-a și a anexei | acesteia, pentru elevii care doresc să participe la probele | de aptitudini sau la probe de verificare a cunoștințelor de | limbă modernă sau maternă | ______________________________ |

| 11 mai 2020 | | |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

|_____________ |_

Afișarea ofertei de școlarizare/ofertei de formare | profesională, concretizată în profiluri, domenii și | calificări profesionale, pentru învățământul liceal, filiera| tehnologică | Stabilirea codurilor pentru fiecare unitate de învățământ | liceal sau profesional pe filiere, profiluri, specializări/ | domenii de pregătire, limbă de predare | Crearea bazei de date la nivelul fiecărei unități de | învățământ gimnazial și la nivel județean, cuprinzând datele| personale ale elevilor de clasa a VIII-a, în Sistemul | informatic integrat al învățământului din România (SIIIR), | prin verificarea și corectarea, după caz, a informațiilor | privind elevii și formațiunile de studiu la care aceștia | sunt asociați | Tipărirea broșurii care cuprinde informațiile despre | admitere; postarea broșurii pe site-urile inspectoratelor | școlare | __________________________________________________________ |

| 12 - 18 mai |

| 2020 |

| |

| |

| |

| |

| |

| |

|_____________ |_

Transmiterea în unitățile de învățământ gimnazial a | broșurilor cuprinzând informațiile legate de admitere | Transmiterea de către inspectorate la școlile gimnaziale a | listei centrelor de înscriere, precum și a școlilor arondate| fiecărui centru | Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a graficului | ședințelor de completare a opțiunilor de către absolvenții | clasei a VIII-a și părinții acestora | ___________________ |

| 22 mai 2020 | | |

| |

|_____________ |_

Transmiterea la Ministerul Educației Naționale a broșurilor | de admitere ale fiecărui județ, în versiune electronică și | tipărită | _______________________________________________ |

| 18 mai - 5 |

| iunie 2020 |

| |

|_____________ |_

Ședințe de instruire cu părinții și elevii pentru | prezentarea procedurilor de admitere și a planului de | școlarizare | |

| 10 iunie 2020|

| |

Transmiterea de către fiecare unitate de învățământ |

gimnazial către comisia de admitere județeană/a municipiului|

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

București a bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale absolvenților clasei a VIII-a, precum și a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin completarea acestor informații în aplicația informatică centralizată

I I I I I I

11 iunie 2020|

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

29 iunie 2020|

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a |

municipiului București către Comisia națională de admitere a| bazei de date cuprinzând mediile generale de absolvire ale | absolvenților clasei a VIII-a, prin confirmarea finalizării | operațiunilor specifice completării acestor date în |

aplicația informatică centralizată |

__|

| și| | | |

Transmiterea de către Comisia națională de admitere către comisiile județene a bazei de date cu mediile de admitere a ierarhiei județene prin activarea, în aplicația informatică centralizată, a secțiunilor și rapoartelor specifice

Depunerea declarațiilor de către părinții sau reprezentanții| legali ai candidaților care optează pentru stabilirea mediei| la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, la secretariatele unităților de învățământ de proveniență

I

I
I
I

1 iulie 2020 |

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

Completarea de către secretariatele școlilor a fișelor de | înscriere cu numele/codul unității de învățământ gimnazial, | cu datele personale ale absolvenților claselor a VIII-a, cu | mediile generale de absolvire, cu notele și mediile obținute| la evaluarea națională din clasa a VIII-a, cu mediile de | admitere, prin tipărirea acestora din aplicația informatică | centralizată Anunțarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților claselor a VIII-a, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere

I

I

I

I

I

Probele de aptitudini |

_________________________________________________________________________ |

6 - 7 mai

| Eliberarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru| | elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de | | aptitudini | |______________________________________________ |

2020

 

11 - 12 mai

| Înscrierea pentru probele de aptitudini |

2020

| |

|__________________________________________________________ |

13 - 15 mai

| Desfășurarea probelor de aptitudini |

2020

| |

|__________________________________________________________ |

18 mai 2020

| Comunicarea rezultatelor la probele de aptitudini | | Depunerea contestațiilor la probele de aptitudini (dacă |

| există prevederi metodologice privind contestarea probelor) | |____________________________________________________________ |

22 mai 2020

| Comunicarea rezultatelor finale, în urma contestațiilor la | | probele de aptitudini | | Transmiterea, în format electronic și în scris, către | | comisia de admitere județeană/a municipiului București a | | listei candidaților declarați admiși la probele de | | aptitudini, prin completarea acestora în aplicația | | informatică centralizată | |___________________________________________________________ |

 

10 iunie 2020|

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a municipiului București către unitățile de învățământ liceal care au organizat probe de aptitudini a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată

Actualizarea de către comisiile din unitățile de învățământ liceal vocațional a listelor candidaților declarați admiși la probele de aptitudini, prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, amânați sau exmatriculați, în aplicația informatică centralizată

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

29 iunie 2020|

|

|

|

|

|

_____________ |_

Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a | municipiului București către unitățile de învățământ liceal | care au organizat probe de aptitudini a bazei de date | județene cuprinzând mediile de admitere, prin confirmarea | finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică| centralizată | ______________________________ |

2 iulie 2020 |

|

|

|

|

|

_____________ |_

Validarea de către comisia de admitere județeană/a | municipiului București a listei candidaților admiși la | liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și| comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ liceal | respectivă, prin tipărire din aplicația informatică | centralizată | ___________________________________________ |

2 - 3 iulie |

2020 |

|

|

|

|

|

|

_____________ |_

Ridicarea/Transmiterea de la liceele vocaționale a fișelor | de înscriere ale candidaților care nu au fost admiși la | clasele pentru care au susținut probe de aptitudini | Transmiterea, în format electronic, către Centrul național | de admitere a listei candidaților declarați admiși, în | fiecare județ, la clasele pentru care s-au susținut probe de| aptitudini, prin confirmarea încheierii operațiunilor | specifice în aplicația informatică centralizată | ________ |

Probele de

verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |

__________________________________________________________ |

6 - 7 mai |

2020 |

| ___________ |_

Eliberarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere pentru| elevii sau absolvenții care doresc să participe la probe de | verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă | ________________________________________________ |

11 - 12 mai |

2020 | _____ |_

Înscrierea candidaților pentru probele de verificare a | cunoștințelor de limbă modernă sau maternă*) | ___________ |

13 - 15 mai |

2020 | _____ |_

Desfășurarea probelor de verificare a cunoștințelor de limbă| modernă sau maternă | ____________________________________ |

18 mai 2020 |

|

|

|

|

_____________ |_

Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a | cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |

Depunerea contestațiilor la probele de verificare a |

cunoștințelor de limbă modernă sau maternă (dacă există |

prevederi metodologice privind contestarea probelor) |

__________________________________________________________ |

 

22 mai 2020 |

| | | | |

Comunicarea rezultatelor finale, după contestații, la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

Transmiterea către comisia de admitere județeană/a municipiului București a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau

I

I

I

I

I

I

| | maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică |

| centralizată |

25 - 27 mai |

2020 |

|

_____________ |

Ridicarea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere de la |

unitățile la care candidații au susținut probele de |

verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă |

___________________________________________________________ |

28 mai 2020 |

|

|

|

_____________ |

Depunerea/Transmiterea anexelor fișelor de înscriere ale |

candidaților care au participat la probele de verificare a |

cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, la unitățile de | învățământ de proveniență |

___________________________________________________________ |

29 mai 2020 |

| |

|

|

|

|

_____________ |

Transmiterea de către comisiile de admitere județene/a |

municipiului București, în format electronic, către Centrul | național de admitere a listei candidaților care au promovat | probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau |

maternă și a rezultatelor acestora la probe, prin |

introducerea și confirmarea finalizării introducerii |

acestora în aplicația informatică centralizată |

___________________________________________________________ |

*) Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor |

obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea |

competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a |

cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu |

program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulație |

internațională pot fi depuse la unitatea de învățământ de proveniență până | la data de 12 mai 2020. |

_________________________________________________________________________ |

Admiterea candidaților pe locurile speciale pentru romi și a candidaților | pentru învățământul special |

_________________________________________________________________________ |

15 mai 2020 |

_____________ |

Afișarea locurilor speciale pentru candidații romi |

___________________________________________________________ |

9 - 15 iunie |

2020 | _____ |

Primirea cererilor de înscriere a candidaților pe locurile |

speciale pentru romi*) |

___________________________________________________________ |

1 - 2 iulie |

2020 |

_____________ |

Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi |

| _________________________________________________________ |

1 - 2 iulie |

2020 | ______ |

Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul | special |

___________________________________________________________ |

*) În mod excepțional, cererile de înscriere pe locurile speciale pentru |

romi se mai pot depune până la data de 29 iunie 2020, cu avizul |

președintelui comisiei de admitere județene/a municipiului București. |

_________________________________________________________________________ |

Etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de |

stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile | anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor |

anului școlar 2020 - 2021 |

_________________________________________________________________________ |

2 - 6 iulie |

2020 |

|

|

|

|

|

|

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către | absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, | asistați de diriginții claselor a VIII-a | Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare | nedorită! | Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei| a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ | și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii |

| stabilite de Comisia națională de admitere |

_____________ |___________________________________________________________ |

2 - 6 iulie |

2020 | _____ |_

Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația | informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere | __________________________________________________________ |

3 - 7 iulie |

2020 |

|

|

|

_____________ |_

Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii | datelor din fișa listată de calculator, corectarea | eventualelor greșeli în baza de date computerizată și | listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se | vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată | ___________ |

7 iulie 2020 |

|

|

|

|

|

|

|

|

_____________ |_

Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la | centrele de înscriere la centrul județean de admitere/al | municipiului București, precum și a listei absolvenților | care nu participă la repartizarea computerizată, prin | confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică| centralizată | Predarea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor| de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al | municipiului București | _________________________________ |

8 iulie 2020 |

|

|

|

|

_____________ |_

Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere |

județene/al municipiului București la Centrul național de |

admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării |

operațiunilor specifice, în aplicația informatică |

centralizată |

__________________________________________________________ |

9 iulie 2020 |

|

|

|

|

|

|

|

_____________ |_

Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de | date, precum candidați înscriși în mai multe județe, | candidați aflați în baza de date pentru admiterea | computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care| se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia | națională de admitere și comisiile de admitere județene/a | municipiului București; transmiterea modificărilor la | comisia națională | ______ |

9 iulie 2020 |

|

_____________ |_

Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor | în aplicația informatică centralizată | __________________ |

10 iulie 2020|

|

|

_____________ |_

Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a | absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până | la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021 | _ |

10 iulie 2020|

|

|

|

|

|

_____________ |_

Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați | computerizat în învățământul liceal de stat, conform | procedurii stabilite de Comisia națională de admitere | Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu | locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de | stat din județ/municipiul București | _____________________________ |

13 - 16 iulie|

2020 | _____ |_

Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care | candidații au fost repartizați | ____________________________________ |

16 iulie 2020|

|

|

|

_____________ |_

Transmiterea de către unitățile de învățământul liceal de | stat a situației locurilor rămase libere în urma | neînscrierii candidaților admiși în această etapă de | admitere

| ________________________________________________________ |

17, 20 și 21 |

iulie 2020 |

| ___________ |

I

I

I

I

I

Rezolvarea de către comisia județeană de admitere/a |

municipiului București a situațiilor speciale apărute după | etapa de repartizare computerizată |

I I I I I I

A doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021

21 iulie 2020|

| | |

_____________ |

22 iulie 2020|

| |

_____________ |

Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase| libere, a locului de desfășurare și a graficului probelor de| aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă |

modernă ori maternă |

| Înscrierea candidaților la liceele care organizează probe de| aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă | modernă sau maternă |

I I I I

23 - 24 iulie| Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a

2020 | cunoștințelor de limbă modernă sau maternă

_____________ |

27 iulie 2020|

| |

_____________ |

22 -

2020

I

I

I

I

____

29 -

2020

I

I

I

I

I

I

I

I

____

28 iulie|

|

|

|

|

|

_______ |

30 iulie|

|

|

|

|

|

|

|

|

| _____ |

Soluționarea eventualelor contestații (dacă există prevederi| metodologice privind contestarea probelor) și afișarea |

rezultatelor finale | I I I I I I I I I I I

Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat

Repartizarea, de către comisia județeană de admitere/a municipiului București, în ședință publică, a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen|

și a candidaților care nu au participat sau au participat la| repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, | din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat Candidații romi își păstrează prioritatea pe locurile destinate candidaților romi care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale.

31 iulie 2020| | | |

_____________ |

Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

Admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă

________________________________________________________________

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

11 mai 2020 |

|

|

Anunțarea centrului special de înscriere pentru candidații din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 - 2021

3 iulie 2020 |

|

|

|

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

I

13 - 16 iulie|

2020 |

|

|

17, 20 și 21 | iulie 2020 |

|

|

Înscrierea la învățământul seral sau cu frecvență redusă a | candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de| 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar | 2020 - 2021 |

  1. Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2020 - 2021, cu excepția colegiilor naționale militare
  2. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.
  3. Calculul mediei de admitere se face astfel:

MA = 0,2 x ABS + 0,8 x EN*),

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a;

EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII- a.

*) Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

  1. Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în colegiile naționale militare pentru anul școlar 2020 - 2021

Media finală de admitere se calculează astfel:

MFA = 0,2 MA + 0,8 NT,

unde:

MA = media de admitere calculată conform pct. I;

NT = nota la testul tip grilă de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică;

MFA = media finală de admitere.

DECLARAȚIE

Subsemnata/Subsemnatul, ..................... , având domiciliul în localitatea ................. ,

posesoare/posesor a/al cărții de identitate seria..... nr.............. ,.. părinte/reprezentant legal

al elevei/elevului ....................... , absolventă/absolvent a/al clasei ............. cu predare în

limba ................. , de la ........................................ ,

cunoscând prevederile art. 6 alin. (1)*) din Ordinul ministrului educației naționale, interimar, nr. 4.948/2019 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020 - 2021,

declar pe propria răspundere că, în vederea repartizării computerizate pentru admiterea în învățământul liceal, în anul școlar 2020 - 2021, la stabilirea mediei la evaluarea națională nu se va lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.

Localitatea .................

Data ...........................

Părinte/Reprezentant legal

(numele și prenumele)

(semnătura)

Elev

(numele și prenumele)

(semnătura)

*) "Art. 6. - (1) Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal sau profesional în clase cu predare în limbile minorităților naționale."

 

resized oferta educationala 24 25

 

Preventie Covid-19

Platforma nationala de vaccinare

vaccinare-covid.gov.ro 

 

poarta masca 2